Nu sunt ce par a fi
Nu sunt
Nimic din ce-as fi vrut să fiu!…
Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
Sau prea curand,
Sau poate prea tarziu…
M-am resemnat, ca orice bun crestin,
Si n-am ramas decat… Cel care sunt!…
Sunt cel din urma strop de vin
Din rustica ulcica de pamant
Pe care l-au sorbit pe rand
Cinci generatii de olteni -
Cei mai de seama podgoreni,
Dintre mosneni
Si oraseni
Stramosii mei, care-au murit cantand:
“Oltule… rau blestemat…
Ce vii asa turburat”…
Dar Oltul i-a platit la fel
Cum l-au cantat si ei pe el…
Si cum – mi-e martor Dumnezeu -
Astazi, nu-l mai cant decat eu!…
Pe mine, insa
Ce pacat
Ca vinul vechi, de Dragasani,
M-a intinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De cate ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Sa-mi pierd cu mintile
Si datina,
Sa nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevarat,
Si ca sa fiu pe placul lor,
Sa le sarut doar la… culesul viilor,
In zvonul glumelor zvarlite-n vant
Pe care Oltul, cand le prinde
Oricat ar fi de turbure
Se limpezeste
Si se-ntinde
Cu ele pana-n Dunare!…
La fel si eu, ca orice bun crestin,
Pe malul Oltului, candva,
Ma voi întinde tot asa,
Cand cel din urma strop de vin
Il voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia
Pahar strain!…
Si-abia atunci voi fi cu-adevarat
Cel care-am fost
Un nou crucificat
In vecii vecilor… Amin!…
