Emo: generatia copiilor deprimati
Scris de alienuw pe octombrie 21, 2007
Importat din Occident, curentul are ca adepti tineri care se imbraca in negru, nu zambesc, au coafuri ciudate, sunt depresivi si au la activ numeroase tentative de suicid.
Ii intalniti peste tot, pe strada, la metrou sau adunati in grupulete la Teatrul National ori prin Piata Romana din Bucuresti au piercinguri in buza si spranceana, se imbraca in negru cu dungi si patratele, au frizuri ciudate care, de obicei, le acopera o jumatate din fata, poarta podoabe sub forma de schelete si zeci de bratari.
Ei fac parte din noul val de adolescenti. Nu ii uneste doar stilul vestimentar, ci si muzica pe care o asculta, dar, mai ales, atitudinea fata de viata: sunt retrasi, depresivi, melancolici, antisociali si se cresteaza cu lama pe corp, iar unii dintre ei ajung chiar sa se sinucida.
Ei sunt copiii emo, iar curentul, care a patruns si la noi in tara de cativa ani, aduna din ce in ce mai multi adepti din randul celor aflati la o varsta dificila.
„Inseamna sa fii rupt de lume si mai tot timpul trist”
Se spune ca adolescentii adopta curentul emo in urma unei drame, o despartire de persoana iubita, moartea cuiva drag sau dupa o mare depresie. In cele mai multe cazuri insa, isi insusesc acest mod de viata pentru ca il observa la prieteni sau la cei din jur si simt ca ii reprezinta.
Vor sa fie emo si atunci incepe marea lor transformare. Pentru Alex Aconstantinesei asa a fost. „Aveam 17 ani cand am aflat despre asta de la un prieten. Am considerat ca ma reprezinta si am devenit emo.”
A inceput sa imbrace bluze in dungi sau in patratele, blugi stramti, negri, si-a facut doua pierce-uri specifice emo, in partea de jos a buzei inferioare, si s-a tuns, lasandu-si suvite de par care aproape ii acopera ochii.
Acestea sunt insa aspecte superficiale, pentru ca transformarea lui Alex a fost una interioara. „De fapt, emo inseamna sa fii rupt de lume si mai tot timpul trist”, marturiseste baiatul. „Inseamna sa fii interiorizat, sa tii tot timpul in tine ce ai pe suflet. Eu cel putin asa sunt, nu m-am straduit sa devin”.
„Lumea crede ca suntem gay si se ia de noi pe strada”
Muzica pe care o asculta le intretine starile si este, bineinteles, emo sau ceea ce se cheama screamo, un subgen al stilului emo in care, de obicei, se tipa. Formatiile lui favorite sunt From First to Last si From Autumn. Pentru Alex, acest curent nu este un trend, ci un mod de viata, unul care nu este deloc usor, pentru ca are de luptat zi de zi cu prejudecatile celor din jur.
„Tot timpul se ia cineva de mine pe strada. Ma face gay, ciudat sau se ia de pierce-urile mele. Foarte multi au boala pe emo, nu pot sa-i suporte. Nu inteleg pur si simplu ca suntem diferiti”, se revolta Alex. El spune ca multi copii emo sunt batuti pe strada doar pentru ca unuia i s-a „pus pata din senin”.
Nu zambesc, poarta capete de mort, isi fac poze de sus
La cei 13 ani ai sai, Georgia Zampieri crede ca are foarte multi dusmani. Nu o intelege nimeni, nu o accepta nimeni si are destule probleme. Asa vede lucrurile din banca clasei a VI-a, de la Liceul „Jean Monnet” din Capitala.
A devenit emo si pentru ca ii placea stilul, dar si pentru ca era indragostita de cineva care nu-i dadea atentie. „Sunt mai sensibila decat ceilalti. Nu stiu, plang mai des”.
Georgia se imbraca mai mult in negru, are multe bratari metalice si, neaparat, poarta un cap de mort la gat, podoaba specifica stilului. Asculta screamo, care, spune ea, ii da palpitatii.
Refuza sa zambeasca si isi face fotografii de sus, ca toti copiii emo. „Ne fotografiem asa, de sus, fara sa zambim, sa se vada ca suntem tristi”, spune Georgia. Parintii ei au rugat-o sa se schimbe, marturiseste fata, dar au sfarsit prin a intelege. I-au promis ca atunci cand va implini 15 ani va avea voie sa isi puna pierce-uri in buza.
„Asa o sa fiu eu cand o sa fiu mare”
Maria este in clasa a VII-a la Liceul „George Enescu”. Spune ca a visat sa aiba acest stil de cand era mica. „Tin minte ca vedeam tipi emo pe strada si imi spuneam: „Asa o sa fiu eu cand o sa fiu mare!”.” Maria este trendy: poarta „conversii” (n.r. – tenisi) de emo si capul de mort la gat.
Cu tristetea nu prea ii iese, pentru ca are un zambet foarte dragalas, pe care il ascunde studiat cand trebuie sa faca poza. „E greu sa fii emo, ceilalti te critica, parintii imi spun ca sunt satanista. Eu nu sunt ca si ceilalti, care rad din orice. Sunt altfel”, spune, afectat, pustoaica.
Are pe genunchi o revista pentru adolescenti in care sunt fotografiati niste copii din strainatate. II arata prietenei ei: „Ia uite cat de dragut e baiatul asta emo”, se alinta ea. Statusul ei de messenger suna cam asa: „I cut myself. Sometimes it kills the pain” (n.r. – Ma tai. Uneori asta omoara durerea).
Tot timpul se ia cineva de mine pe strada. Ma face gay, ciudat sau se ia de pierce-urile mele. Foarte multi au boala pe emo, nu pot sa-i suporte. Nu inteleg pur si simplu ca suntem diferiti. Emo inseamna sa fii rupt de lume si mai tot timpul trist.
DEFINITIE
Combinatie de goth rock si punk
Emo vine de la cuvantul „emotional”, care inseamna emotie. Radacinile lui vin din anii ‘80, cand emo desemna un subgen al rockului. Pe parcursul anilor, capata alte semnificatii. Emo kids sunt o combinatie de goth kid, rock kid si punk kid, de la fiecare dintre aceste subgenuri preluand cate ceva, din muzica, stil si atitudine.
In Wikipedia sunt caracterizati drept „indivizi ce pot fi recunoscuti dupa ochii puternic conturati, coafurile rasta, parul ciufulit, de culoare neagra sau, eventual, in combinatii cu unele culori „ce sar in ochi”. Poarta combinatii ciudate de haine, pe care oamenii nu le poarta in general, si o geanta tip postas”.
De multe ori, aceste persoane au tendinta sa se urasca, sa se considere inferioare, toate culminand, uneori, cu tentative de sinucidere. „Emotional” a fost folosit pentru a descrie trupe precum: A Fire Inside, Fall Out Boy, Funeral for a Friend, My Chemical Romance, Panic! at the disco, Taking back Sunday.
SPECIALISTI
Parintii trebuie sa accepte compromisuri
Psihologii sunt de parere ca ceea ce se intampla cu adolescentii nu este altceva decat ceea ce se intampla cu parintii lor acum cativa zeci de ani. O manifestare specifica varstei care, daca altadata purta alte nume, acum se numeste emo.
„Noi sau parintii nostri am fost flower-power, hippie sau rockeri. E timpul lor sa fie emo. Este varsta la care cauta o identitate, o personalitate”, sustine Sandra Lepoiev, psiholog Mind Care. Aceasta comenteaza fenomenul prin aceea ca, la pubertate, nevoia de apartenenta la un grup e foarte mare, la fel ca si dorinta de unicitate.
„Se taie pentru ca au nevoie sa se simta pe ei”
Psihoterapeutul Ziegfried Schnapp considera insa ca adolescentii nu au modele valabile, de aceea accepta modele din jur, aflate la indemana. Despre gestul extrem la care se ajunge in unele cazuri, acela de taiere cu lama, Schnapp opineaza ca „recurg la asta pentru ca au nevoie sa simta ceva, sa se simta pe ei”. Depresiile sunt, de fapt, manifestari specifice varstei.
Solutia pe care o vede psihoterapeutul este ca parintii sa incerce sa-si inteleaga copiii. „A-ti intelege copilul nu inseamna sa-i impui principiile tale expirate, ci sa vorbesti cu el si sa vezi de unde porneste problema”.
Sandra Lepoiev crede ca parintii trebuie sa apeleze la compromisuri daca vor sa rezolve situatia. „Nu poti sa-i spui nu la tot. Il lasi sa asculte muzica, sa iasa cu prietenii, dar nu-l lasi sa-si mutileze corpul cu pierce-uri sau cu lama. Aici intervine arta parintilor de a mentine un echilibru”, explica psihologul.
„Invata sa nu le fie frica sau rusine de emotiile lor”
Dragos Bucurenci cunoaste fenomenul emo si considera ca parintii sunt de cele mai multe ori raspunzatori pentru crizele prin care trec copiii.
„Ei sesizeaza ca propriul copil are probleme atunci cand isi da cu rimel la ochi sau isi face pierce-uri. Si vad situatia la modul „cum sa-l determinam pe copil sa nu se mai taie pe maini”, cand de fapt ar trebui sa rezolve cauza, si nu efectul”, este de parere Bucurenci. El crede ca acest curent e intr-un fel benefic pentru adolescenti, deoarece ii invata sa nu le fie frica sau rusine de emotiile lor.
„Traim intr-o societate care ne obliga sa ne reprimam sentimentele. Prin emo, ei intra intr-o exacerbare a rolului emotiilor, ceea ce este foarte bine”, completeaza Bucurenci.
DIN CE IN CE MAI MULTI
Colegii lor, iesiti din pubertate, nu ii agreeaza
Despre miscarea Emo stie aproape orice elev, pentru ca fiecare are un coleg sau un prieten care a aderat la acest curent. Raspunsul celor care nu fac parte din acest curent a fost de fiecare data insotit de zambete sugestive, iar parerile, unanime: nu e bine sa fii emo.
Dan invata la Liceul de Arta „Nicolae Tonitza” si are un emo la el in clasa, care a atins punctul culminant al deprimarii, taindu-si venele. „Practic, mai mult s-a crestat cu lama, ca sa impresioneze.
Nu cred ca a vrut cu tot dinadinsul sa se sinucida”, spune baiatul. „De fapt, chiar daca sunt tacuti, retrasi si antisociali, ei sunt normali. Asta e doar o masca”, adauga Dan.
Timeea Andretoiu, de la acelasi liceu, stie si ea ce inseamna sa fii emo si ii displace: „Sunt aceia care scriu pe messenger ca si-au pierdut ratiunea de a trai, nu vor sa rada, sunt masochisti, anorexici, poarta negru si roz, asculta muzica zgomotoasa… E plin liceul de ei. In general sunt boboci de clasa a IX-a, care n-au iesit inca din pubertate”.
Sursã : Evenimentul Zilei

lamya777 spus
sincer, cum naiba sa nu iasa deprimati copiii astia cand la TV sunt numai crime si alte nenorociri? oare de ce sunt cei mai multi la varste gen 16-17 ani?! pentru ca au crescut in alt mediu decat noi. este doar o masca, si noi suntem tristi, dar nu cred ca ne-am taiat asa in grup sau alte prostii. pur si simplu este o moda ca oricare alta, din pacate este mult mai nociva decat multe chestii, ar trebui oprita cumva, dar este prea greu…
adriana spus
as dori si eu id de perasone care au aderat la acest curent..plizz..
lamya777 spus
can i just say LOL?! @Adriana…gezz ce oameni!
XxXxXxEmo GirlXxXxXx....Death Angel spus
Eu sunt emo………:-??………..e felul meu de a fii……..poate k asc muzik zgomotoasa…………shi asta asc…………..poate k ma imbr in dungi patratzele port insigne cu capete de mort shi bratzari cu cranii……………cu tzinte…….metalice…………..ink nu am dekt un pierce in buza superioara…………:-??………eu`z raluk_iss2000
didi mik spus
lasati copii sa se manifeste…eu cred ca mai anormali sunt cei care adera la grupuri maneliste analfabetizati si inculti…macar emo kids exista in toate tarile si nu-i respinge nimeni..in schimb manelistii au idei gen gypsy: furam tot ce prindem in cale,ceea ce ii face sa fie respinsi de toate tarile civilizate…so emo kids are cute….nu numai emo kids se mutileaza si au tentative de sinucidere ci si cei pe care lumea ii numeste ,,normali”….fiecare copil are nevoie la o anumita varsta sa arate ca este original,unic si nu la fel ca toti ceilalti…ei spun nu tiparelor…
ank spus
pai…in ziua de azi, toti oamenii sunt la fel, e chiar stupid, poti sa spui ca-s trasi la xerox, iar unii sunt mai diferiti, ptr. vad lumea asa cum e ea, nu am nik cu nimeni, dar v-ati uitat vreodata la oameni in general, de ex la fete, mai ales cele maneliste, se imbraca aproape la fel, decoltat si cu haine scurte sa se vada toate, ele poate cred ca impresioneaza sau ceva, mie una mi se pare extrem de penibil, iar cei “emo” cum ii numiti voi sunt oameni perfect normali care s-au saturat de probleme si de viatza asta plina de oameni ticalosi si nesimtiti, care-i intereseaza propria pers. si asa mai departe. Cum a spus un prieten de-al meu, “omanii de azi au ajuns ca si gandacii, totzi sunt la fel” are mare dreptate, iar cei “emo” gandesc diferit, sunt diferitzi ca si mentalitate, eu prefer sa-mi petrec timpul cu oameni care gandesc diferit care imi intzeleg mentalitatea, dek sa stau cu toate copiile astea, pe care le vezi la tot pasul….oricum, lumea a ajuns rau de tot, nimik nu mai vezi bun in ziua de azi, asta e…..
EmO bOy spus
as vrea sa scrieti si un articol despre “FAKE EMO” banuiesc ca ati vaz si voi houseri purtand converse si hanorace in carouri … poate le aduce cineva aminte ca EMO n`are leg cu fitele .. ci cu sentimentele …
Someone spus
ok mie articolul asta mi se pare penibil. eu cred ca l’a scris ceva copil de 14 ani.
)
E vai de capul celor care adopta stilul emo doar ca sa fie cool. Si majoritatea sunt asa. GET A FREAKIN’ LIFE! Cei care sunt emo cu adevarat sunt nonconformisti si am tot respectul. Pentru cei fake care au auzit ca e cool sa ai numele “xxemo_loverxx” si ca e cool sa te imbraci in dungi nu pot decat sa le transmit urmatoru mesaj: dezvoltat’va o personalitate! nu fiti ca oile care se iau una dupa cealalta 8-|
haha_mda spus
lol,tocmai cu terminatu de kidu au pus si astia poza =))))))
cineva spus
Ai dreptate..prea multi minimalisti care se imbraca in haine cu carouri si evident converse si vans…si ce e cel mai rau..e ca se mai dau si emo sau punkisti cand sunt de fapt niste cocalari.
dl mulanila spus
pe mine unul ma scoate din sarite acest…se mai si numesc punk..haha..imi vine sa vomit…si dc sunt punk??? pt ca se imbraca cu haine stramte urasc copii emo sa incerce sa nu mai copieze asa mult celelalte sub-genuri ale rock`ului plus ca mai si asculta muzica aceea groteasca…sa asculte si ei dead kennedys, minor threat, etc daca vor sa fie punk. PS: copii emo sunt gay
iulia_love_emo spus
poi.. X:X imi place ft multDnB:X:X:X: si imi plk sa ies cu priteni sa ma distrez sa fac orice… dar cateodata sunt emo.. si ft emo:-s…
me spus
sincer dc dk ejti emo tre sa ai ganduri sinucigase sau tre sa nu mai fii zdravan la kp si eu eram inainte asha aqum mi’am schimbat gandirea..dk lor asha le place asha sa arate …nimeni nu are dreptu sa sa critice..am foarte multi prieteni cu stilul asta si nu sunt deloc asha sunt niste copiii minunati si eu una kre nu adopt acest stil …sincer kiar nu ma deranjeaza…. par asha dar sunt total dif de ce ganditi voi aia cu mintea scurta!!!!
dolce spus
Cunosc persoane EMO si se vede de la o posta ca sunt exteriorizati….si tristi, dar nu inteleg de ce ar trebui sa fie un copil, la varsta cea mai frumoasa de 15-16 ani, emo, cand viata in sine e frumoasa…si trebuie traita orice clipa…..chiar daca e buna ori rea, trebuie sa treci peste toate……. si nu sunt manelista, ca sa va critic, ci houseritza….dar asta nu are nici o legatura….kiss…and smile emo kids, life is nice and happy
HaosInsid3m3 spus
imi place stilul emo si il inteleg foarte bine cea ce nu inteleg e falsul emo care reusesc unii sal aibe da nu stiu ca e penibil….nu cred ca ar trebui sa aibe nimieni nimk in potriva emo style deoarece este o forma de manifestare diferita cum e si punk blak goth etc si in plus cati scoate in evidenta latura sensibila …bine uneori exagerata depinde…nah i like it:P
lil_emO_priNcesS spus
mda…deci…sa shtitzi k cei care is emo ma refer la boyz..nu’s gaaaaaaaaay…asta am crezut shi eu candva..cand eram punk….da mam schimbat in emo..ptr pur shi simplul fapt k asta e stilul care ma karakterizeaza…:D..ji nu is pe invers cum se zice8-|…iar faza cu emoBoys=gay ma enerveaza rau de tot……..~X(…….asha k STFU!…totzi ratatzi..k nushtitzi ce zicetzi..:)…………emo Rulllllzzzzzzz!!!!!!:X:X:X:X:X:X.
xXx[:*:*:*:*:*:*:*:*]XxX
Idiot--Kid-EmO spus
Lumea copiaza stilu acesta EmO deoarece vor si eu sa fie ceva mai interesanti!! ADik gen un manelar nu are tupeu sa se makeze l aokii roz sau alte culori vi…SAu sa aibe parun okii ca un caine
..Ile rusine Akuma e mai noi sa intrbi un manelar ce askulti….Manelaru:HAuse Funky…..DEci sunt niste cocalari..Emo inseamna defapt sa fi SEntimental milos EMotional Emotiv…….Nu e neaparat ca nu pot rade…SAu sunt trist mereu sau ca sunt paralel cu lumea!! Lumea daca mar vedea.In metruri sau manelari Uite GAy-ulll! CE urat e etc.. ACeste cuvinte pt mine sunt ca niste conplimenturi…Imi pare bine ca am putut Vorbi.^_^ O zi placuta..O seara placuta..^_^..
me si atat.. spus
..Sunt multi cei care se declara EmO..dar ma enerveaza la culme cei care..spun asta doar pentru ca e cool..Majoritatea habar nu au ce inseamna sa fii EmO..E ceva mult mai mult decat sa ai haine in dungi./ patratzele,pierce,o freza care iti acopera fata si mult negru la ochi..e ceva interior..pe care doar dak esti cu adevarat EmO il simti..
Dak esti EmO nu treb sa spui asta..treb sa simti..sa fi exact asa cum simti pe dinauntru..nu de putine ori..te simti depresiv..trist si total pe dinafara…dar treci peste..si nu ii bagi in seama pe cei care te critica..
Te imbraci asa cum te imbraci pt ca asa simti..nu pentru ca asa e cool..eu una asta fac..:P:P
Nu ii critic nici pe cei care se taie..pt ca am trecut si eu prin asta..e o perioada grea..dar dak sti..poti sa o faci si frumoasa..so..EmO is OK..EmO RulZzzzzzzzZZZ…
Paul spus
bah…fratzilor…k esti emo… k nu…is probleme mult mai de kkt in dulcea noastra partie plina de cocalari … kre se leaga de altii dak 90 % din romani ar fi emo…n`ar mai fi atatia oameni batuti de altii…din partea mea sa se omoare oricine vrea…da mai bn sa te sinucizi dekt rupa un cocalar…
anaayana spus
Problema este non-comunicarea! Degeaba se strang daca nu fac nimic sa iasa din starea aia. Si ca sa fii special sau original nu este nevoie sa fii incadrat intr-un grup sau categorie!
oana spus
eu ascult mai mult death, black si alte subramuri ale metalului…dar nu urasc “imogii” (pe cei adevarati)
ce naiba? de ce i-as uri? ce motive am? nu pot sa inteleg!
dar mai e o parte: mai sunt si niste cacati ce asculta avril si zic ca “e punk, dar vai! totusi e si emo”! avril….punk….emo….?! cum dracu?
din partea mea pt “punk-emo”-urile astea: mai ducetiva dracu de proaste! habar nu aveti pa ce lume traiti! va dau un sfat: mai consultati si voi google-ul si wikipedia!!!
eXstatic spus
Ce prostie… Ma refer la comment-uri, cat si la o parte din articol… Nu vreau sa dau amanunte, sunt obosit mort, dar m-a bufnit rasul cand am vazut comment-urile… Of… Se vede ca lumea nu stie ce inseamna originalitate… Bye!
LOvEEMoBoY spus
bha io nush c sa zk.. nu mai sh kre o scris pe aklo k dc nu poate exista persoane EMO kre zambesc. chiar asha.. si eu sunt fan EMO.. nu pot zike de mine k is 100% EMO pt k nu imi tai venele… si nici nu ma imbrac tot tpu in negru… insa sa va zk povestea cu emo.. pe kre am patito.. deah pt uonii o sa fie funny.. but` a`d`not`care… in fine.. la inceput am auzit de stilul EMO cred k aku un an jumate.. eram inebunita dupa stilul persoanlor EMO,,, nu mias fi dorit sa adopt si eu stilul asta… dar kand am vazt k emo boy`s se uita numai la persoane EMO.. mam gandit sa devin si eu la fel pt k imi doream mult un bf EMO.. am fost foarte emotionata knd am vazut unu pt prima data in Timisoara.. mda cam rar gasesti persoane EMO in timisoara.. eh ata ete.. in fine.. eu imi doream sa adopt stilul EMO doar atata… si knd zk stil ma refer doar la imbracaminte.. freza.. pirsuri.. machiaj.. bla bla.. si asa am si fakut.. si devenita EMO doar stil.. fara sa fiu si in interior[ceea ce era cel mai important] tot timpul ma gandeam “ce rost are sa isi taie venele persoanele EMO sau sa fie depresive knd viata e asa”"frumoasa”" ?? Vazand pe multe siteuri.. chesti de gen” persoanele kre adopta doar stilul emo fara sa fie si in interior asa is nish persoana prefacute” mai tot tpu auzeam asta.. si sincer eram satula sa aud asta… si atunci mam decis sa devin kat mai pesimista..
:|:|:| recunosc k la inceput mia fost extrem de GREU dar,,, nui panica.. totusi recunosc.. k imi era atat de dificil sa nu zambesc,,, sa fiu tacuta si altele… dar c sa fk.. eram disperata dupa stilul EMO.. asha… dupa un timp.. knd am vazut k nu ma pot aptine din ras.. bla bla mam decis sa nu mai fiu EMO ci sa redevin.. aceeasi persoana Normala si Obisnuita.. :-<… si nu dupa mult timp…am inceput sa devin plictisita.. apoi super obosita.. fara chef de viata.. iar apoi tot mai ingandurata… dupa un timp am ajuns sa stau si sa ma gandesc[sa caut] rostul vietii… dupa ce am analizat.. cv tp.. am constatat spre mirarea mea k.. NU EXISRA NICI UN ROST al vietii… apoi .. am inceput sa stau si sa ma gandesc tot la asta… si sa ma izolez in camera… sa numi mai doresc sa ma intalnesc cu prietenii.. sa nu fiu atenta la ce vb ei… iar apoi sa nu mai am chef nici sa zambesc… iar dupa un timp spre mirare… am ajuns sa stau tot tpul SAD.. sa ma gandesc intruna… sa nu mai fiu delok comunikativa[pur si simplu stateam lipita in banka si nu ma miscam de loc]…. nu vb mai deloc cu colegele… pe toti prietenii mei ii ignoram… nu ma mai interesa pur si simplu nimic.. si poate unii nu ma vor crede dar va vb foarte sincer ce mi sa intamplat… dupa un timp am constatat.. k nu mai am timp nici makr sa ma gandesc, sau sa dorm,,, nimik… de nervi,,, aveam insomni noaptea… si stateam si ma gandeam tot timpu.. ascultand muzica normal.. sa va zic sincer nici cu muzika asta emo..nu eram obisnuita,, pana knd o prietena imi trimite o melodie … la inceput knd am inceput sa o ascult pur si sinplu eram dezgustata de genu asta de muzica.. si am inchis sonoru sa nu mai aud.. dupa ce am avut o problema cu nish amintiri neplacute care mior venit din senin in cap
:|:|:| nu inteleg dc
? mam pus totusi sa ascult melodia pana la capat… cu cat dadeam sonorul mai tare… cu atat ma simteam mai relaxata si uitam de tot si de toate… cel putin knd ii ascultam pe cei de la “the horrors” <3 pur si simplu ma facea sa ma simt k in al 9-lea cer… dar asta nui tot.. dupa revel.. am inceput sa beau[ din vina prietenilor] k ei ma obligau :-” si ma simteam si mai bine cand beam si ascultam in acelasi timp muzika de genu asta xDxDxD… makr dear fi asta tot… am inceput sa ma machez si mai tare dekt ma macheam de obicei.. recunosc k exageram si ink exagerez dar sincer ma simt foarte bine asa… etc.. nare rost sa mai enumar.. k iar mam fakut emo.. si cred k data asta ma apropii foarte mult de chestia asta.. desii recunosc k deja mam cam plictisit de stilul asta.. si intrun timp nu mai eram curioasa de stil… insa tot mai trista eram… si tot tpu priveam in gol..si aku.. este si mai rau.. tot tpu ma gandesc la moarte si stau si ma plang k viata nu mai are nici un rost.. singurul refugiu al meu e bautura.. si ma tenteaza si drogurile :-S desi nam crezut niciodata asta… si de multe ori imi fk rau singura :-< dar nush dc ma simt excelent =] eh.. si aku sunt la fel si sincer ma simt foarte bine,, desi recunosc ca cu un pik de timp inainte ma simteam groaznic.. pur si simplu eram ingrozita de cum ma priveau oameni… ca pe o ciudata.. insa akum numi pasa de parerea lor.. pur si simplu trec pe langa ei ca si cum nu ar exista… senzatia pe care o am acu e … aiurea
:|:|:| si neplacuta pt multi dar totusi placuta pt mn.. desi recunosc k nu inteleg pe nimeni.. nici pe mine
:|:|:|.. si daaa.. parerea mea despre manele si manelisti: sinucideti-va ca sunteti aiurea!! bbye ;];] *D
LOvEEMoBoY spus
bha io nush c sa zk.. nu mai sh kre o scris pe aklo k dc nu poate exista persoane EMO kre zambesc. chiar asha.. si eu sunt fan EMO.. nu pot zike de mine k is 100% EMO pt k nu imi tai venele… si nici nu ma imbrac tot tpu in negru… insa sa va zk povestea cu emo.. pe kre am patito.. deah pt uonii o sa fie funny.. but` a`d`not`care… in fine.. la inceput am auzit de stilul EMO cred k aku un an jumate.. eram inebunita dupa stilul persoanlor EMO,,, nu mias fi dorit sa adopt si eu stilul asta… dar kand am vazt k emo boy`s se uita numai la persoane EMO.. mam gandit sa devin si eu la fel pt k imi doream mult un bf EMO.. am fost foarte emotionata knd am vazut unu pt prima data in Timisoara.. mda cam rar gasesti persoane EMO in timisoara.. eh ata ete.. in fine.. eu imi doream sa adopt stilul EMO doar atata… si knd zk stil ma refer doar la imbracaminte.. freza.. pirsuri.. machiaj.. bla bla.. si asa am si fakut.. si devenita EMO doar stil.. fara sa fiu si in interior[ceea ce era cel mai important] tot timpul ma gandeam “ce rost are sa isi taie venele persoanele EMO sau sa fie depresive knd viata e asa”"frumoasa”" ??
broken doll spus
mai nush ec sa zic. in mare pare e adevarat .dar o chestie ma dispera la faza cu taiatul ….. nu toti cei care isi taie venele sunt emo ..pt k eu nu’s emo shi nici nu o sa fiu ……. shi miam tatiat venele de 3 ori …..nu mai com dc,,,,,,,, e afza k uni cred k dak te tai esti emo ……… shi nsh uni is emo doar pt k e ”in trend” am cativa prietenni emo hi nu;s d cand is ku faza e mo is altfel . deci inainte paula radea tot tipul shi akum o face dar cand suntem in public nu o face se abtine.vor sa para tot timpul sad ………. shi ma dispera ……… cand eu stiu k ea e happy ea face o fata d aia sad ……… shi …………nush e ciudat ……….
broken doll spus
aaaa shi l m in oras emo kids is urati de toti
)) nush dc.. mno deeaseytan e id meu poate mai vb
) seee ya
d33a spus
hy….pot sa spun k sji mie mi se intampla exact la fel k sji lui LOveEMOBOy…la sc cu colegele dar si cu parintii nu discut nk,stau lipita de bank tt ziua si asc muzik emo..in weekenduri prietenele mele vin la mn sji ma tt roaga sa ies la plimbare cu ele dar nu vreau de niki un fel.simt nevoia sa fiu singura,cnv kre sa intelega ce mi se intampla, prin ce trec.
Imi place stilul emo dar cred k ma si caracterizeaza
Sunt sooper baietii emo..miaj dori un bf emo:X:X..De knd am vzt p hi5 un baiat emo din Timisoara am inceput sa ma interesez p net despre acest stil.Dar niciodata nu cred si nu vreau sa ajung sa`mi tai venele sau sa ma sinucid..cu totii avem probleme ,unii dintre noi vdm altfel viata k dk ai prob tre sa te omori.:sau dk nu fc chestii din astea nu esty emo:|..:(..dar cu ajt prietenilor sji poate sji al parintilor am reusji sa trecem mai rpd peste ele.
despre manelisti nu pot sa zic dekt k ii urasc..knd aud la tv muzik lor :-& si cuv p kre le pot scoate din gura….Parerea mea despre manelistii este k nu sunt cu pikioarele pe pamant,vb numai despre bani k ei aduk fericirea ceea ce nu este adevarat…femei,sex,faima,etc.Treziti`va oamenilor la realitate..p knd cei kre sunt emo..privesc altfel viata,o privesc aja cum este ea.,cu greutatile p kre trebuie sa la infruntam zi de zi.,incearca sa fc viata mai frumoasa unii dintre ei,aceai kre nuji taie venele sau se omor..chiar imi pare rau pt cei kre fc asta. VIATA ESTE UN RAZBOI..trebuie sa luptam sal kstigam:)..
d33a spus
sji chiar numi pasa de cei kre vor rade de ce am scris…pastrativa comentarile stupide
deny$a spus
“Mi se pare un lucru 99% fires stilul emo…nu tot comentati despre copii emo..voi nu stiti ca unii “..nu au unul dintre parinti..in unele cazuri nu au parinti…nu va ganditi ca ei sunt deprimati din cauza asta…??oare cand realizati ac sunt unii care o data o sa’si bata jock’ si de voi..manelistilor…:::fiecare isi traieste viata cum vrea…CEI CARE SUNT EMO DACA VOR SA INTRODUCA ID MEU:* baby_angeldancer :X va multumesc mult si fiti puternici,,,nu mai ascultati tampeniile lor..ca ei nu stiu ce vorbesc
ramo_3mo_princess spus
mha…ce aveti cu noi X(…..asta e personalitatea noastra…nu suntem gay…suntem doar diferiti…noi nu radem din orice prostie ji jtim sa pretuim momentele fericite…dak ne taiem o facem din cauza depresiei…ji asta nu e problema voastra….suntem EMO….acceptati asta!!!!!!
doxi spus
Si totusi, printeselor, in ce limba scrieti ? Chiar n-aveti niciun pic de respect pentru limba romana ?
george spus
vreau sa devin emo
anda spus
eu sunt emo…………………………si imi place asa cum sunt si nu cred ca o sa ma schimb prea curand.Nu ma intreseaza ce cred cei din jur.Si habar nu am ce au cu stilul asta de viata.
AnataS spus
aqm e o moda sa fi EMO…sunt pusti si pustoaice de 12-13 ani care nici makr nu stiu ce inseamna sa fi EMO…eu am 16 ani….am inceput sa ascult rock de 2 ani….am inceput cu T.H….
s dupaia cu alte formatzii de rock….de vre-o 2 luni am inceput sa asc s punk…nu pot renunta la rock pt punk s nici invers…aman2 genurile de muzik sunt sooper…
am devenit mai depresiva….nush…poate k s eu sunt EMO…
am 2 pirceuri…:|…unul in buza inferioara s unul in limba….nush dak pot fi considerata EMO…
i just wanna cry in front of you spus
eu nu ma nik impotriva copiilor EMO……..am si eu o colega suntem pretene eu ascult in special rock shi punk…. am haine q capete de mort dar nu ma consider EMO poate k uneori fiekre are ceva din genul asta in el.nimeni nu poate spune k makr o data in viatza nu a fost asha deprimat incat simtzea nevoia sa stea singur si sa planga eu am fost…am si eu niste taieturi pe mana shi oricum imi plac ff moolt baietzii emo arata sooper unii si cunosc si eu catziva dak mai avetzi id-uri dati-mi si mie plssss si vreo sa-mi pun si eu vreo 2-3 peercinguri
cineva spus
votez cu doxi!
mai invatati copii sa scrieti romaneste ca rad si curcile de voi!
se distruge societatea!rusine!
_l_emo spus
Daca tot urati atata manelisti si va credeti atata de speciali si inteligenti,ce ar fi daca atzi omora totzi manelisti inainte de a va sinucide?Sper ca intr-un an sa nu mai aud de acesti emo.
Nhup Conteaza spus
Mda…Buey cineva ji doxi Ce va legatzi cum scriem noi ?? Huh`??
ji dc toata lumea se leaga de copii emo chiar nhup pot s intzeleg :O:O:O:O
mda…de cand so int q fata aia de 12 ani toata lumea are cv q emO :O
chiar credetzi k tipa era emo? :O lo_Ol
la me in orash sunt o gramada de copii care cik`s emo lol
] ji au 2 fire de par in ochi danseaza ji asc manele la greu se cred TRUE…lol
k poarta dungi patratzele ochelari marii [ de musca
totzi rad q gura pana la urechi asc maneele la greu ji cand iji fac pozuri zic “hai s fim sad” apoi merg aksa le pun pe hi5 ji scriu “ce emo`s in pozah asta” …apoi iji mai fac ji id`uri stupide q emo
mda…mai bn va vedetzi de viatza ji de muzica voastra de 2 bani manelari idiotzi ji nhup va mai datzi emo…
:-& :-& :-&
[O_o]NeintereSant[o_O] spus
mua…ash vrea sa retrag tot ce am spus…:-?…sau….nush…:-?….stitzi….cred k aveam o perioada in kre eram obsedata de “emo” prin tot ce inseamna acest cuvant…adik…nu pot sa spun exact k, cu timpul m`am schimbat ff mult…insa…:-?…am realizat k eu poate asha sunt…uneori mai vesela dekt ar trebuii…uneori mai trista…shi e adevarat k fiekre trece prin perioade grele shi fiekre are problemele lui shi viatza lui…totushi…ar trebuii sa ne gandim shi k e varsta….sa stam shi sa realizam k pe la 22-25 de ani (hai sa luam mai mult) o sa uitam k odata eram asha….o sa ne maturizam….multe persoane mi`au spus k dak de akm ne comportam asha [vazand cazul la tv cu andrada(Dumnezeu sa o ierte) s`a arunkt de la etajul 10] shi ash face gresheala k la o eventuala depresie sa fac gresheala asta….(nu de putzine ori am gandit asha) pur shi simplu am fi nemiloshi fatza de parintzi….shi credetzi`ma..shtiu cum e sa nu`i avetzi pe aman2…in kzul celor kre trec prin asta…shi nu multzi intz cum ma simt poate…ar trebuii totushi sa stam shi sa ne gandim k pana akm ei ne`au crescut shi poate tot ei o sa ne creask shi pe viitor pana la o anumita varsta…ar trebuii sa le fim recunoscatori in ciuda faptului k nu ne dau voie sa fim cum vrem sau sa facem chiar tot ce vrem….akm..nu incerc shi nici nu vreau sa va influentzez cu ceva caci in tot cu tot ce am spus aici nu cred k am rezolvat mare lucru…dar…cu toate k gandim asha…:-??….uneori trebuie sa luam viatza asha cum este….cu greutatzile ei…:-??…shi ptr cei kre critik persoanele emo….v`ash ruga sa nu mai vorbitzi fara sa shtitzi..shi sa lasatzi muzik asta in pace…adik….prin muzik asta ma refer la rock,punk,emotional hardcore etc…pt k nu e chiar asha cum credetzi voi…;)…shi app…id` meu este raluk_iss2000…;) …scz ptr eventualele gresheli de ortografie…m`am gandit sa scriu kte ceva in momente de optimism..;)
Luyza spus
nu stiu de ce unii ai o parere asa proasta despre cei EMO. trebuie doar sa ii intelegi. sau cel putin sa incerci sa ii intelegi. ei sunt mai diferiti, au un mod mai ciudat de a se manifesta. si eu am vrut sa devin EMO, dar mi-am dat seama ca viata e frumoasa in felul ei; si e scurta , trebuie traita intens , fiecare clipa, nu am de ce sa imi inchid viata intr-o cutiuta in care sunt retrasa, inchisa, nu sunt comunicativa, nu zambesc sunt tacuta si depresiva. avand mereu o stare de ura si depresie. cunosc cateva persoane EMO si ei gandesc foarte matur. ei stiu multe lucruri, si prin stilul lor de a fi , isi exprimadurerea si tristetea care o poarta cu ei zi de zi. toti avem momente neplacute in viata, unii chiar si depresii peste care cu greu am trecut dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne inchidem intr-un mediu retras; totusi viata e scurta nu uitati asta. e un lucru important de care uneori depinde viata nostra. la o anumita varsta trebuie sa iei decizii decive cu viata ta si atunci trebuie sa te gandesti bine. sa nu iti irosesti viata asa pur si simplu. nu are rost.
raul spus
ce vreti sa demontrati prin acest curent de gandire?va simtiti marginalizati si nu va puteti integra in societate …si asa ca v-ati refugiat in ,,emo,,
a _little_ girl spus
de ce are toata lumea aproape ,ceva de comentat la Emo kids???Sunt niste oameni normali la fel k si noi …. sunt putin mai diferiti ,iar asta ii face speciali…ei nu sunt un pericol public sau niste tzacanitzi ….. sunt copii…eu sincera sa fiu …. mie mi sa spus de multe ori k as fi Emo , dar nu am crezut…. totusi…nu se stie niciodata….inca nu cred k sunt emo dar imi place stilul Emo si muzik ……. si chiar am ajuns putin sa fiu km depresiva din cauza unei iubiri ….. in care el nici nu vb cu mn:((…..dar asta nu inseamna k am ajuns sa ma tai pe maini sau sa ma gandesc sa ma sinucid … mai lasati copiii Emo in pace …. ce aveti voi de comentat???(*) ….YOU peoples…3:-o
just me spus
Copii care adopta stilul emo nu vor altceva decat sa iasa in evidenta.Probabil se simt “stersi” sau neimportanti,ne-bagati in seama si tot ce doresc este putina atentie.Incep prin a adopta stilul vestimentar specific “emo” apoi realizeaza k asta nu e suficient si ca un “adevarat” copil emo este mereu trist,ateu,certat cu toata lumea,neinteles,judecat si prin urmare incep ei urasc pe toata lumea.Treaba cu adevarat trista e k incep sa aiba idei sinucigase.Cu siguranta nu ar mai gandi asa dak ar trece si pe la biserica si nu ar frecventa numai barurile.Sper,sincer,sa le vina mintea la cap inainte de a fi prea tarziu.
bananastud spus
omg!creca stau cam juma de ora sa ghicesc cuvintele =)…scrieti ma calumea!!! T_T
ioana spus
e doar un curent…din pacate o sa treaca repede:-j…si asa sunt cam mult plozi si mai avem nevoie de spatiu…dati-i fratilor cu lama
>-
eu si doar atat spus
ba frate ce naibi aveti q stilul emo?:-? ati innebunit va taieti q lama:-@….. in locul vostru ma`sh bucura de viata
Danya9 spus
Regret ca societatea noastra si adolescentii in general nu pot intelege si accepta acesti copii emo! Dupa parerea mea ei traiesc intr-o lume in care singurul mod de a te regasii de a gasii speranta, afectivitate, si poate uitare la ceea ce-i doare este prin a-si provoca singuri durere. prin simpla taiere cu lama ei vor sa acopere o durere din sufletul lor… suna ciudat insa ei, desi constienti de raul pe care si-l fac se afunda intr-un cerc vizios care implica suferinta, durere,dar si placere in acelasi timp! Muzica pe care o asculta eu zic ca ajuta la creearea acestei stari depresive in care se afla! si eu am avut o perioada in care ascultam rock si ma regaseam in stilul hainelor negre a cerceilor pusi prin nas sau urechi si a machiajului negru, era pe la 14 ani, insa eu nu am putut renunta la zambetul meu si la bucuria de ai vedea pe parintii mei mandri si zambind pt mine… Si acum ma regasesc in acest stil insa… il adopt doar uneori doar din placere! Copii emo nu trebuie condamnati, batjocoriti, umiliti, ei sunt la fel ca noi toti doar ca au descoperit alte laturi ale sufletului si mintii lor! eu zic sa nu-i condamnam!
Danya9, 19 ani
andreea spus
nu acuz pe nimeni,,,,fiecare cu gusturile lui…mi as dori sa vb cu cineva care are muzica emo..sa mi dea si mie .uite id meu deea_mady16
i`m sweety spus
buna
i`m sweety spus
buna io nu stiu ce sa zik de faza asta k emo dar de knd sa sinucis fettita aia de 12 ani tot la asta ma gandesc….incepeam si ma gandeam sunt si io emo daca sunt la fel ca ei¿de un timp am devenit trista,nu mai ies din casa,nu mai vreau sa vb cu nimeni,numi mai pasa de nimeni….toata ziua stau shi plang k viata asta pt mine nu are nimik special…am rupt cu prietenul meu din cauza asta..nul mai suportam de fapt nu mai suportam pe nimeni niki sami vb niki sa ma atinga…cateodata ma imbrac ca ei..nu tot timpul…ma makiez k ei..sh mai ales hainele lor imi plak la nebunie…am trecut prin multe lukruri pe kre nu le pot spune nimanui,probeleme de familie,prieteni…de ex acuma traiesc in spania k parintii mei…sh de cand am venit aici am inceput sa ma skimb sa fiu mai rea,sa mint mai mult sa numi mai pese de lume,sh inainte nu eram asa….sh stau sh ma tot gandesc km mam putut skimba asa mult..am 17 ani sh kteodata ma gandesc ca daca as muri ar fi mai bine pt toata lumea nu siar mai bate nimeni capul cu mine nu ar mai avea la cine sa strige sh sa poarte grija… sh dupa gandurile astea kre le am incerc sa zik k nu are niki un rost sa mor fiindca Dumnezeu nea dat viata cu un motiv anume…sh toate astea..dar iar revin la gandurile de dinainte….stau tot timpul pe internet…nu mai bag pe nimeni in seama…ba mam sh indragostit de o persoana kre in primul rand nu sar putea uita la mine…de un timp nu stiu ce se intampla k mine..nu am prieteni emo…dar am citit despre ei…sh ma identific cu ei pt k pur sh simplu fac lukruri kre le fac sh ei…io cred k toate astea se datoreaza datorita problemelor de familie…de ex pe mine parintii nu ma inteleg de ce vreau a ies atata..sh nu ies mult sambata la disco sh atata..dar pt ei e prea mult…sh doar am 17 ani ei nu pot sa inteleaga k daca nu ma lasa sa invat de una singura ce e viata acuma ca m 17 ani at ce ma fac knd raman fara ei sa mor??asta e doar una din problemele kre le am cu parintii mei…sunt o gramada….nu inteleg de ce ei nu pot intelege k io nu pot sa stau tot timpul sub aripa lor sh sami dea tot timpul explicatii….ei cred k inca nu mam maturizat….dar mam maturizat sh ei nusi dau seama..knd vreau sa vb despre asta k ei imi zik ca sunt nebuna…mnoh ce sa fac altceva…sa stau in casa sami plang de mila k gandul sa ma omor fiindca nu ma intelege nimeni niki macar parintii mei…as vrea sh io un id de o fata sau un baiat emo k el sigur ma intelege sh stieprin ce trec…bye
SHOOT spus
Fiti toleranti, lasatii sa faca ce vor cu corpul lor, asta tine de educatia din familie si de mediul in care traiesc, toti am fost adolescenti, am avut relatii care nu au mers si am suferit, am avut deceptii de toate felurile si atunci ni se parea ca lumea ne uraste si ca noi nu mai avem nevoie de ea., dar am trecut peste. V-ati gandit ce vor face acesti copii cand vor fi mari, asta daca vor ajunge la maturitate, ei bine, cei care nu se vor adapta la regulile societatii, se vor autoexclude mergand pana la suicid. Pana la urma “cine suntem noi” sa educam copiii altora, daca propriilor parinti nu le pasa.
love emo spus
ce avetzi cu ei si eu sunt si nu imi tai venele si etc.lastzii in pace )x
love emo spus
emo:X
jusSt-eMo spus
sincer……. nu toti st la fel.. sh eu st emo…… sh asta doar pt k am descoperit k viatza nu e asa ROZ cum se stye…….. sh chiar as vrea k lumea sa inteleaga asta …… asta stem sh astya vom fi …. lasatine in durerea noastra sh punct ……..
jusSt-eMo spus
sh app taiatul venelor………. nu toti se tai….
;)
add ana_maria788 poate mai vb:D
sad_story spus
chiar nu inteleg aceasta discriminare…ce tot atatea comentarii cu privire la emo???din cate stiu,fiecare are dreptul sa fie cum vrea,cine vrea,ce vrea…dak altii inteleg viatza altfel,asta nu inseamna ca trebiue sa fie marginalizati sau aratati cu degetu…mi s-a intamplat de multe ori chestia asta…de ce nu ne lasa in pace??ce le-am facut noi??ca suntem mai diferiti??sh ce dak…dar nah…asta e…fiecare e liber sa-si exprime parerea…cine vrea sa vb…ale44e_th!
deeutza ingerash spus
yo nu pot sa inteleg dc lumea nu accepta acest curent care e szooper:x:x….mai lasati lumea sa se exprime draq….EMO mi se mare cel mai tare lucru din lome j nimeni no sa ma faca sa cred ca nui aja;)
UniT$ spus
Re all…eu nu sunt EMO dar imi place mult stilul poate odata o sa reusesc sa devin emo deocamdata raman normal pentru ca mi rusine de parinti si de prieteni sa devin emo dintrun baiat ce se imbraca in haine…addidashi originali si complet normal.Totusi as vrea foarte mult sa cunosc fete emo din timisoara si poate iese ceva care i curioasa add pe ultraviolet_4u see ya.
lydy_lydyutza spus
eu sunt o fire tare sensibila si ma consider emo la fel k multi dintre adolescentii din zilele noastre ascult muzica rock si punk dar nu ma imbrac in negru nu port capuri de mort sau nu mi-am faqt pirce-uri gen emo………..copii se cred emo la niste probleme minore si cred ca e cel mai bun mod de a atrage atentia daca se taie insa aceasta nu e o cale buna sa le demonstrezi parintilor ca gresesc ji nu poti fi atat de inconstient incat sa uiti k parintii tai chiar daca nu se poarta q tine in modul in care in doresti te iubesc……a fi emo nu inseamna sa le demonstrezi alotora k esti trist…………pakt k multi dintre tinerii emo asta inteleg ……..crezi k dk te tai sau dk te omori ti-ai rezolvat problemele?nu nu este asa…….tinerii emo ar trebui sa inceteze q astfel de manifestari si ar trebui treziti la realitate………..acest curent emo nu este o prostie poate fi ceva bun….poate fi ceva prin care tu sa-ti mainifesti sentimentele nu ceva prin care ii poti face pe cei din jurul tau sa sufere……….WAK3 UP MA’P3OPL3……………
emo girl spus
black_emo_4u mai vb:x
emo girl spus
amotiva roz spus
lllllasatineeee in pui mei dak 2 fete sa arunkt pe geam asta nu inseamna k oti santem asa
amotiva roz spus
va rog luativa si de manelisti lor nu le faceti nic aku vatzi apukt de noi (kmy_suvei)
dana spus
corect!!!nu va mai luati de emo!!!ce?vau bagat ….. in coaste?dativa drecu!!!emo nu are nimik rau ptr ca si eu sunt emo si nu mi sa intamplat sa ma sinucid pana acum:((
lilex spus
am intales, de fapt sunt sigur ca nu stiti despre adevaratul pericol din viata adolescentiilor , care este ”maneaua”.a fii emo nu consider o viata traita in depresie, eventual sub-emo.
anca spus
nu trebuie neaparat sa te imbraci asa prietena mea este o emo in devenire e hipersensibila ,suparacioasa plange din orice si dintotdeauna a vut probleme de adaptare in societate
dedea spus
am citi multe despre emo kids si chiar daca nu sunt o fata emo imi place stilul lor si cred k ar trb sa-i lasati in pace,e dreptul lor sa aibe ce stil vor si sa asc ce muzik vor…e viata lor. mi-as dori tare mult sa am si eu niste prieteni emo..deci cn e interesat/a ma poate contacta pe id : deea_pink_angel25
ramo spus
beahhhhhhhhhhh…………………emo is naspaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa rau d tot
frate... spus
frate.
in articolul asta de nu am citit cele mai multe aberatii pe care le poate scrie cineva.
daca nu zicea nush cine, cand sa aruncat proasta aia ,ca era emo nu mai stia nimeni de “curent”.
acu` toti sunt emo.
eu deja mam saturat adica au luato razna toti frate.
pentru ei orice om care il vede ca poarta negru gata sa tras concluzia :e emo!
pnm.
eu nu sunt “emo” si nici nu o sa fiu pentru ca nu se poate.
multi vorbesc si habar nau cu ce se mananca.
acum si punk`erul emo,si rock`eru ,si metalistu si toate genurile mai nou sau transformat in subgenuri ale ’stilului” emo.
adica incultura si prostie mai mare ca asta n`am vazut de cand ma stiu.
eu sunt metalista ca sa zic asa si aud cum ma striga lumea pe strada de 132456 de ori emo.
si logic ca toata tevatura asta este doar in romania ca in alte tari nu mai exista incultura ca la noi.
a da si vba` lu ‘lilex’ despre manele nu mai zice nimeni nimic. cum ca se vorbeste numai despre femei,bani.masini si toate alea. alea nu`s periculoase domne. mai periculosi sunt asa-zisii “emo” nu?
god..
a da.
si alea mici de 11-12 ani.
lasati mami id`urile de baieti emo,si toate alea.
ca nu asta va intreaba la scoala.
frate... spus
punk`erul e emo* scuzati greseala:D
dienuk spus
eu sunt un emo kid..dar nu sfatuiesc pe nime sa ajunga de am ajuns eu..
la mine e de vina doar mama mea..dar daca nu aveti genu asta de probleme mai bine lasati`o balta
emofunky77 —> id
prostia omeneasca spus
mah ce pnm aberati atat? frate sunt satula pana peste cap de chestia asta….de manele nu se mai ia nimeni?? lume inculta mah!!!!! acum daca vedeti pe cineva in negru strigati ca prostii dupa el….nu e deloc placut sa mergi pe strada si sa strige romanii inculti dupa tine”emo!!!” am patit si yo faza asta de mai multe ori si sincer deja imi vine sa vars cand ii aud….am fost acum cva timp la un supermarket si ma striga un cocalar “emo”…frate totusi atat de inculti sunteti mah? nu mai faceti diferente dintre rock si emo? si pt cei ce vor sa ma critice pt cultura lor generala nu’s emo mama sunt rockerita da mrg cu prostii din ziua de azi toti suntem in aceeasi oala…mai mor si pe babele astea inculte care imi spun satanista…mrg asta e romania!!! ce pretentii sa am? daca nu se arunca copila aia de la etaj sau de unde draq a sarit acum scumpii nostri romani nu stiau ce e aia emo….mrg oricum habar nu aveti ce inseamna:)) in loc sa va ocupati de probleme cu adevarat importante aberati!! si inca cva nush de unde a mai aparut si faza cum ca adolescentii emo sunt periculosi…mah pe draq..sunt super de gasca!!!! asa ca mai ganditi inainte sa vorbiti!!! cei ce sunt emo si vor sa vb pot lasa aici id-urile…pa
prostia omeneasca spus
asa deci nu ma pot abtine sa tac:))…plm deci nu puteti sa va vedeti de vietiile voastre?? ce va doare pe voi ce fac altii? dmne deci mai rau ca in tara asta nu am vazut…in loc sa va preocupre nush altceva de ex faptul ca tara asta e pe duca voi stati la panda sa vedeti cum se mai imbraca si se comporta adolescentii din ziua de azi…si ce care e problema daca ma imbrac in negru ma machez strident cu negru si ascult muzica rock ? daca copila aia a parasutat de la etaj acum inseamna ca toti suntem la fel? si de unde se stie sigur ca era emo mah? doar din spusele amicilor? pay da aia nici nu au habar cum ii cheama da sa mai stie si de emo;)) si uite ca sa moara toti cocalarii rockul punkul si emo sunt mai tari decat salamurile voastre si altele:)) si nu mai cascato ochii cand ne vedeti pe strada ca in curand o sa uit ca’s educata si va zic cva de dulce… si asa cum a zis si cineva de mai sus ‘Nhup Conteaza” nu va mai prefaceti ca sunteti emo doar ca e la”moda” ca am vazut si yo destui dastia care au o pleata pe ochi si unghii negre si asculta manele…plm va faceti singuri de ras;)) app “Nuph Conteaza” daca mai treci pe aici lasa-mi si mie id tau plz:-*
EmoBoy~fuckgirl spus
eu sint emo da numi tai venele imi plac fetele emo si simt legturi cu ele
izabela spus
bai….deci astia EMO sau qm dreaq sor numi sunt chiar handikapatzi…..in primu rand eu nu ii suport si niciunul dintre prietenii mei……….in al doilea rand astai nu se gandesc la viata lor si la familia lor……si in al treilea rand asta nu sunt niste copii astai sunt niste draci……poate ca ei nu gandesc…..dar knd o sa’si dea seama o sa fie prea tarziu;)….sfatul meu este…..sa fiti ca ceilalti….numai fiti EMO sau alt drac dasta…..;)….ganditi’va in primu’ rand la viata voastra;)…..
Pr3@ Dool$3 $a FyU L!GhT!!! spus
baaa…….yo imi bag pl in totzi astia EMO si alti draci…………la sincer eu nu’i suport ……..da’…..pana la urma……mai dai dreaq de uratzii dreaq…….numai knd ii vad cu ochii aia negri si cu paru ala sculat tot si facut in 10000 de culori…si cu unghiile alea negre….mi se intoarce matzele me dos……sa mor astai chiar sunt nesuferitzi………X(X(X(X(X(X…….
emo kid spus
nu inteleg de ce lumea se iau de noi pentru ca suntem emo.am 12 ani si sunt emo dar la scoala pe strada e un adevarat cosmar sa te strice lume emo si sa se holbeze la tine.nu inteleg niciodata suntem cum vrem facem ce vrem ne taiem ne rupem capul nu e problema lor sa ii intereseze de ei nu de ce vad ijn jur
anamaria spus
frate….deci …p bune aqm..mai bn sa fii emo dekt un manelist dinala..vai de mama lui..kte asculta guta p sistem…shi salam..shi mai stiu io qm ii cheama=))…deci nu is emo..pur shi simplu imi place stilul…:|..felul in care se imbrak…freza…etc…dar frate..nu e vb de sinucideri..sau k se taie..fiekre face ce vrea..e liuber sa aleaga ce face qviatza lui..shi app..cei kre zik k Tokio hotel is emo..habar nu au ce inseamna a fi emo:|…pana mea…nush ce are toata lumea q ei….pana aqm nu ii baga nima in seama..aqm li sa sculat tuturor in cao k is asha qm is..pana aq nu lea pasat de ei..aqm..frate…deci…copii emo is la fel k noi totzi ceilaltzi..faptu k tziai pus un pirce..sau ai 10000 de bratzari..shi o freza mai p ochi..nu inseamna k esti emo…:|…vad k multzi dintre oi au scris nishte lucruri penibile..iatzi bagat unde atzi putut shi gata…unii dintre voi nu au cei 7 ani de aksa…
lasatzii p EMO in pace k nu vau faqt nimik…..mai bn vatzi lua de COCALARI…k aia is sub orice kritik…manelari de kkt:|….scuzatzi greshelile de ortografie..da mno…ma grabesc:)
Chris spus
Curentul respectiv importat din Occcident poarta numele de MOSH in Marea Britanie, in caz ca nu stiati. Nu e foarte raspindit in UK, though.
cry555 spus
io nu crd k e cva rau sa fi emo.dar pan la un punct nu sa itzi mutilezi corpul oricum este interesant stilul lor de viatza…..fiecare avem perioade emo
raluk spus
id—–> raluk.niko
si eu vreau sa devin o emo sioi vreau sa intalnesc astfel de copii am 12 ani fac in feb 13,nu stiu daca pot fi emo la anii acestia,mama spune ca nu vrea sa ma vada cu cercei pe fata dar eu nu cred ca a fi emo inseamna doar sa ai piercinguri ,nu?as dori sa vb cu emo pe mess ,dau add ,promit,si vreau sami spuneti daca…..e ceva rau in faptul ca daca voi deveni emo,asa cum imi doresc ,daca e rau sa fiu singura fata emo din localitatea mea,jud braila localitatea ianca,vreau sa devin emo pt ….a ..cunoaste noi pers si pt eu nu am niciun prieten bun si nimeni nu ma intelege aaaaaa si……imi place stilul si vreau sa incerc ceva nou,dar vreau sa devin emo si deoarece….am calitati de emo nu sunt prea sensibila daqr plang si nu sunt considerata ……fiinta ….sa spun asa….ma dau la o parte oamenii….astept sa vb cu voi pe id -raluk.niko si poze cu voi…..a si rasp la intrebare
raluk spus
emo kid de mai sus……chiar ai 12 ani?
ai id?caci si eu imi doresc sa devin emo kid dar……vreau sa ma mai documentez…daca intelegi ce vreau sa spus,simt nevoia de a vorbi cu un emo real .adevarat ,si ma refer la toti de pe site care -s emo ,vreau add pe mess —>raluk.niko=me id
sad_girl spus
sunt emo,poate am devenit asa din cauza unei dureri,ca multi altii,dar voi,restul lumii nu stiti decat sa radeti de noi,vedeti-va de treaba voastra.va luati de mine pe strada,si eu ce pot sa fac,ma duc acasa si plang.pana si familia ma critica.singurii mei prieteni sunt cateva persoane,tot emo.in romania,unde,cum cineva vede ca esti dark ,te injura,e foarte greu sa fii altfel decat manelist…un singur lucru va rog:LASATI-NE IN PACE!ascultati ce vreti voi,imbracativa cum vreti,nu imi pasa.lasatima doar in pace,singura,cu durerea mea!
ємσ gιяℓ χσχσℓιηα spus
buah` va rog eu numai lasati com d`astea stupide
sunt o fata emo…am 10 ani….num meu adev e anca,dar…in grup mi se spune xoxolina sau xoxo
sunt deprimata
….
ai mei sunt plekti apr toata ziua la serviciu j inceark sa imi dea tot c imi doresk prin bani…
la sc mi se spune emoistha j chestii d genu`
pur j simplu nu imi pasa
asta e lumea
…
daK VA CONV V CONV DAK NU NU
sunteti nijte manelijti j va luati d emo…
hai pah`
ємσ gιяℓ χσχσℓιηα spus
toti d p strada ziceti tot felul d chestii depre mn
si apoi plang la fel k toti emo
“emo are crying”
bada` spus
ahhh =p~ bueyy deci adoOr emoO
e cel mai mrf stil aparutt
:x:x ..dar daka esti emo nu neap.te si tai..ssau te omori ..;) …hai ia id`ul meu si vb..daka mai esti si emoo
iee ..super
.ubee_green . … vb!
:*
:”> .
si daka esti mai nebun de fel .. intre ghilimele .. ;;) e si mai bnee
bada` spus
un sfat ptr astia kre nu agreatsi curentul emo:x ==> ducetsi`va drakk:>^-^ si cu asta kred ka am spus toth:>bye si nu uitatsi ka ==>,,emo is love”:x:x[..............]
yoz spus
ia mai dativa in p**a mea de saraci mah …. de unde atata ” EMO ” ????? vrajala in plm ia sa vedeti voi knd veti avea 30 de ani o sa va taiati cu lama atunci constienti k ati fost niste retardati mintal cand erati copii si cand o sa aveti copii o sa intelegeti cum distrugeti voi viata parintilor vostrii ….. distrusilor dak as avea o putere vas chinui eu pana var iesi “”EMO””-urile din capu ala plin de prostiii
EMoGurl spus
vad ca nu aveti ocupatie….va dau eu subiecte de comentat de exemplu : manelisti; house-ri ; etc…..prea multe,…eu sunt emogirl sh nu inteleg ce atata politie sh nush ce pe capul nostru….de mica am fost asa sh asa voi fi mereu….nu pt ca vezi doamne cum spun alti ca e cool, la moda sh nush ce altcv…..este stilul meu de viata…..stilul emo e stilul meu…100% ma reprezinta….mie numi pasa de cei care nu au loc de noi…..oricum…trebuie sa plec! cn vrea vb pe id meu : X3mo_xx_girlX app sunt din timisoara….by3-by3:D:)^^
camitzu spus
Eu personal nu am nimik cu copii emo mie chiar imi plac copii emo si chiar ii admir pt stilul lor eu ascult muzica emo si sunt certata mai meru de parintii mei din aceasta cauza.Chiar si la scoala am probleme colegi mei ma striga fata emo doar pt faptul ca am avatare emo.
Loredana spus
Na nush ce sa sp acm despre emo…uneori viatza e asa de grea si de urata inkt crezi:,,Thoamne nu mai es din asta,, , dar na…e si normal sa ai depresii si sa ajungi la asemenea lucruri cand ai o viatza fara sens…:(:(:(:(:(…e….ok…
Loredana spus
Am avut si am si o sa mai am momente foarte grele in viatza….dar asta e……si yo am vrut sa-mi iau viatza de n ori…..si cele mai multe ori din cauza parintilor….X(X(….
Loredana spus
Dc nu ne pot intelege niciodata….:((:((….off….
alexbucuresti spus
bai care e emo de asta sa ma *** pe fata lui sa ma *** pe rimelu lor si sami bg ** in toti emokid.
eu am terminat si va rog sa cititi comentariu care lam dat saami bag ** in toti emo mai pe scurt
cipi spus
eu sunt de acord cu acesti tineri..EMO…EI NU TREBUIE MARGINALIZATI…ei…nu fac rau nimanui… incercati sa nu discriminati… sunt si ei niste oameni totusi…. iar cei care aduc cuvinte grele la adresa lor…sunt niste persoane fara sentimentee
emo_girl_star71 spus
Nu tot ce se rezuma la emo shi tot ce se spune e adevarat…un emo nu inseamna neaparat o persoana deprimata…sau care sta pe intunerik(cea mai mare prostie)….Un emo este o fiinta un om ca shi ceilalti numai ca difera printr-un lucru…imbracamintea…Nu toti sunt lafel..Ca isi taie venele …thoamne…Ca se arunca de la fereastra findka a fost inselat sau etc….Sunt vorbe in vant duse si spuse de oricine…Generatia emo nu este o generatie noua…cu toti stim asta….;);)) ma gasitzy la id emo_girl_star71 dak e ceva for everybodi:-*
elly spus
sa fim seriosi…toti avem parte de o trauma in viata…si …poti trece si peste asta fara sa te sinucizi…dar vezi…emo a devenit o moda:))…e ceva normal…si fain in acelasi timp….si la urma urmei e si usor de intretinut trndul asta…haine de la sh…de firma frate:))…si frizura cu saliva de vitel….oau…si mai ales…bretonul ala asa fain..(care l-am mostenit si eu:))…deci in final…dragilor:fiti si voi mai credibili,daca va aruncati de pe blocuri si va taiati venele nu sunteti mai presus de ceilalti!nu am nici o pb cu voi atat timp cat nu intreceti masura…chiar imi place sa iau atitudine de “emo” in anumite momente…dar pana la un moment dat!…cred ca vati dat seama ca daca va prefaceti mult devineti dependenti “vai…:(( nimeni nu ma intelege”!…bucurati-va ca aveti membre si nu aveti o boala incurabila!…sper ca ati inteles mesajul meu!…daca nu…macar mi-am spus parerea:):D!
elly spus
app…chiar imi place asa trend-ul vostru..dar nu stiu…chiar totdeauna trebuie sa fiti cu fata aia…”plec…nu mai pot…ma duc sa ma sinucid…”…sa fim seriosi…viata e frumoasa…daca ii gasesti rostul:>:):D…si sincer…decat manelistii…mai bn voi:):P
Pafy_FunKy_GirL spus
Am si eu 13 ani .. anul asta fac 14 ..
…. nuh e vorba de asta …. ADOR EMO …. intr-un timp eram si eu mereu sad …
… dar .. apoi brusc mam schimbat ….. dar … cu cat ma schimbam mai mult in happy .. totusi cu atat mai mult imi placeau copii emo … uniii zic k noi cei care vrem sa devenim emo … si nu putem nu suntem emo cu adevarat , suntem prefacuti…. recunosc .. poate k au dreptate .. dar am citit 3 sferturi din comurile de aici … si am vazut k fiecare adolescent/a are alta opinie O_o …. Sunt tot timpul atat de happy .. totusi uneori am sentimentul k mai bn mor decat sa traiesc … dar .. rar mi se mai intampla asta ….. Imi place emo si as vrea sa fiu si eu emo .. dar nu sentimental …. ci .. stilul …. pt k mie stilul imi place … nu si sentimentele [ dar ... nu am nimic cu copii emo sentimentali ] Mia facut extrem de mare placere sa citesc parerile fiecarora .. fie emo … fie rockeri … fie punkeri .. fie manelisti …. Am descoperit sentimente noi … Imi palce stilul emo si nu crek k ma voi da vreodata inlaturi de la asta //// dar simt k oricat as vrea de mult …. nu pot sa nu mai zambesc :-< … Am si eu o intrebare ,,,, dc totusi parintii mei imi interzic bretonul in ochi …. imi place la nebunie cum ini sta cu bretonul in ochi .. dar parintii mei ma certa mereu …. insa eu tot merg asa pe starda … pe ascuns ….. dar imi pare rau k trebuie sa ascund stilul care imi place mie .. de ei …. eu sunt un copil funky … iar eu prin funky inteleg un copil emo vesel … insa nu sunt sigura k asta e definitia adevarata a acestui cuvand , stil…. in fine .. ideea e k ador emo
dar ….. nu crek as putea fi vreodata k ei [ si regret asta ] Bye … si ms k miati citit commul :-<
Pafy_FunKy_GirL spus
Cine doreste sa cunoasca o fetitza in devenire emo …. pls pe id.ul pafyfunkygirl …… vreau sa va cunosc pe voi … cei care suntetzi cu adevarat emo … vreau sa trec si eu prin stilul acesta de viatza
Thea spus
il cunosc pe kidu din poza.
Thea spus
cipi spus
…puneti-va si voi ibn locul acestor copii…..cu sentimente profunde……e nu cred ca voua v-ar placea sa fiti marginalizati..discriminati….sufletul unui om e important nu infatisarea…
emokid spus
Eu sunt emo shi nu inteleg???? Dc toti cre nui sprta p emo trebuie s se ia d ei sai batjokoreaska c au k ei mie imi place viata emo e sooper Good bye cn este adept emo k si mn
contactatzi-ma
Screamo_emo88
papillon spus
decat cocalar mai bine emo..:))
yesmissemo spus
I LOVE EMO…sunt emo si imi place asa cum sunt…nu imi pasa de cei care ma critica…:-j…ei chiar nu inteleg…
medicine madison spus
nu mi se pare normal sa dati o definitie de acest gen.pentru ca emo e o chestie aparenta.
cei care sunt emo sunt emo pentru ca asa e la moda.
bineinteles incearca sa se ascunda spunand ca vai sunt deprimati.
toata mediatizarea fenomenului a facut rau in randul celor care au piercinguri sau isi vopsesc parul in culori tipatoare.
si nu nu toti care arata diferit sunt emo.
nu mi se pare firesc sa fiu discriminata pentru ceva ce nu sunt doar pentru ca niste emo lipsiti de minte s-au sinucis ca sa atraga atentia.
desi am piercinguri si parul vopsit nu sunt emo si ma mandresc cu asta.
medicine madison spus
a..si inca ceva.nu toti oamenii speciali /cu o aparitie speciala sunt emo.toti oamenii au probleme dar nu e normal sa va laudati asa si nu e normal sa ziceti “ah..vreau sa fiu emo..poate mai agat si eu vreun skater dinala dragut…”
f**k emo,keep metal alive and evil!
Gbiii:] spus
fratiiilor!
ce dracu aveti?!
esti emo sau nu?! ce conteaza? nu va mai bagati mai cocalarilor asa fara rost.ascultativa manelele alea borate pe care le canta tigani si dupaia ascultati o melodiie rock punk sau emo,si faceti si voi comparatia.
acum pe bune
:-&
decat cocalar ca voi
de’omie de ori emo<33
Gabii:] spus
luati id ,poate mai discutam acolo:)
alone_in_the.world@yahoo.com
emo_aly spus
eu sont emo id meo e princces_rock doar pt emo resto jet:p
darksugar spus
sincer din cate am citit u voi ati catalogat anumite tipuri de imbracaminte k fiind emo dar aqm dak stam sa o luam asa toata lumea are voie sa se imbrace in ce ii vine converse&vans and stuff poarta toata lumea rocker punkeri si oameni obijnuiti…serios acum sunt comozi….hanorace cu patratele…zau dak ejti un impatimit al patratelelor carouri buline dungi nu vad de ce nu purta sau dak iti place un anumit model care este ,,specific emo,, nu inteleg de ce u la ai purta fara sa fi luat emo sau fake emo adik zau oamenilor sau voi astia mai emo sunteti la fel k ceilalti ii catalogati gresit pe ceilalti asa cum fac si ei cu voi…sunteti de toata mila
alice spus
sincer nai cum sa eviti ceea ce simti mi ai ales daca faci parte deintr_mediu mai deprimat,,,,an care se antampla tot felul de lucruri urate care te deprima si te face sa te simti izolat….si simti nevoia la un moment dat k vrei sa fi mereu singur si nu accepti k noimeni sa te deranjeze incercande sa te scoata din starea an care esti…la un moment dat nu mai suporti si in general se termina prin decesul acelei persone care nu mai suporta tot felul lucruri murdare
simonik spus
fratilor ce aveti k emo?ca v-au facut?bravo lor k is emo si asculta rock decat panaramele alea de manele…
krynutza spus
mir imi plak emo,imi plak stilul lor aparte..nu ii cred ciudati,ii inteleg
k.s.c spus
dak astia emo sunt gay,pai astia care nu sunt emo si sunt gay ce puiii mei sunt??????????sau astia care is schimba sexul dar nu sunt emo ce sunt si astia???????nu numai emo sunt ciudati .toti suntem ciudati.dementii satanistii,nebunii,gay.lezby,etc,asa k nu mai judecati lumea k nu sunteti d-zeu,fiecare ku stilul si viata lui,soarta singur tio fak nu te comanda altul…cn imi sp si mie ce sunt astia???????
k.s.c spus
asa credeti voi k sunt gay dar nu sunt…
k.s.c spus
ci dimpotriva emoboy sunt fffffffff frumosi decat baietii astia normali.si dak sunt iubiti.si ei iubesc…
andrada spus
ce nu va plake EmO yo il ador srs cn vrea sa vb cu mn id……….girlsblek
emo_sad_boy spus
in ziua de azi fericirea nu mai exista, iar tristetea este transformata in moda
( dak vretzi sa vb add little_kid_lov3_emo :-<
emo kid ~=p spus
emoo :X
gabriela spus
cred ca am luat-o cu totii razna .chiar nu vede-ti ca totu-i ca un scenariu cunosc pe cnv cae-i “emo” (inclusiv se taie pe corp)doar in grupul de prieteni presupun ca-i cool dar acasa este un adolescent super normal tot ce-i emo in el dispare. nu stiu cred ca ce-i mai multi dintre ei sunt “emo” doar ca si prietenu-l lui este “emo” eu le transmit la toti sa stea in banca lor si sa lase stilul in special fetele “emo” ca m-ai tarziu le dauneaza.iar restul care se cred normali ar fii bn sa nu le mai acorde atata atentie ca “emo” mai “emo” se pune.nu sunt manelista dar ce-i care cririca manelistii trebuie sa stie ca ei nu se mutileaza.UN SMS PT COPII “EMO” INCA VOI NU ATI AJUNS LA VARSTA CARE SA SPUNETII CE-I BN SI CE-I RAU PT VOI IN VIATA NU CREDE-TI CA PARINTII V-AU DAT VIATA SI E F NORMAL PANA LA 18 ANI SA VA DEA SFATURI. CUM CREDE-TI CA-I NORMAL SA VA DEA BANI SA CUMPARATI CAPETE DE MORT ASA CRED SI EI CA-I NORMAL SA-I ASCULTA-TI.EU CRED CA ASTEA SUNT NISTE FANDOSELI DIN PARTEA UNOR COPII FARA ACTIVITATE IN SCOALA. CHIAR NU MA GANDEAM CA OMENIREA VA AJUNGE LA ASA PROBLEME.O SEARA BUNA
STEFYUTZA spus
AOLEU DOAMNE SI EU SUNT EMOI SI NU ESTE ADEVARAT CEA CE SE ZIKE CA NE TAIEM SI NUSH……… CEI CARE SPUN ASTA SUNT …………………. SI IN PLUS LASATI COPII SA SE EXPRIME CUM VOR EI CE DACA SUNT EMO NUE NIK GRAV
blackheart spus
tot niste panarame sunteti
as spus
asta cu emo, ca nu inteleg, e o chestiune de moment? sau cu timpul si inaintarea in varsta dispare?
voi cei “emo” cum crede-ti ca va fi lumea numai cu oameni care se imbraca si se poarta ca voi?
cum va imaginati ca o profesoara de liceu care prezenta lectia intr-o tinuta “emo” purtand cateva accesorii “ciudate” fopsita pe fata … etc
cum ar fi daca politia, judecatoria etc nu mai intru in detalii. (ideea e ca nu putem face chiar tot ce ne terce prin cap)
asa ca nu cred ca e valabila chestia cu:”lasa-ti copii sa se manifeste cum vor ”
eu cred ca trebuie traim dupa niste reguli ca daca nu am fi doar niste maimute
ingerash fara aripi spus
dak nu va plac cei emo…..nu intrati frate pe site-uri pt ei…..asa sunt ei asta e conceptia lor despre viatza……deci lasatii!!!!!!!!! nu mi se pare corect sa aberati mereu…..dak nu va place fatza lor……bagativa ceva in ochi pt a nui vedea!!!!:-P sincer fratilor……………
denisa spus
areti soper bn
y love you emo
ByU_ spus
Doamne….ce copil! II Dat`H mOARTEan CAp
ByU_ spus
apropo si bayetzyy emo snt FfFfFfFf FRUMOSHI
liana spus
frate dk esti emo nu inseamna neaparat k nu poti zambii..nu toti sunt genu’ care isi taie venele….
liana spus
app add punky_funky_lya
ellis spus
Ce copii emo?
) frate sunt singurii care vor sa iasa in evidenta cu ceva . vai sunt emo nu ma supara ma tai ma sincid
) ei cacat. emo prima data a aparut in alte tari , dar noi copiem cei ma prost.
Wa cate nacazuri avem cate greutati. Sunt si eu doar in clasa a8a si mi se pare o porcarie nu pot sa zic ca imi plac manelele . Le urasc . Spuneti ca aveti greutati . Ce greurtati aveti? Aveti cumva famile 3-4 copii pe care trebuie sa-i intretineti sa le dati mancare haine. Nu! cum au fost oamenii de acum nsuh cati ani cu razboaie , foamete, seceta aia ce trebuia sa faca sa se taie sa se spanzure sa nu mai stiu eu ce ?:))
A da si am vazut mai sus ca baietii emo sunt f frumosi. poi normal ca sunt frumosi daca au paru’ pe fata si nici nu le vezi ochii ce poti sa zici ca au frumos? De la gat in jos probabil . In rest?. Da poti zambi. Dar sti de la ce vine emo de la EMOtii cacaturi esti emotional tia zis unu ceva de rau te-ai pisat pe tine asa zic aia emo vaiii cumm de poate. Jalnic!
PArca sunteti in filme fratilor! sincer. ziceti ca va taieti numai pentru ca vai sa fiti cul. va imbracati in negru si in batratele buline mai stiu eu ce .doar vreti sa iesiti in evidenta. da stiti prin ce? prin prostie
si eu ascult punk si rock. da nu pot sa zic ca daca ascult o melodie la radio si e faina si imi place nu recunosc. thaumne credeti ca suntei mai inteligenti daca va imbracati asa?:)) pfoa in fine ca deja intru prea in amanunte din partea mea va puteti spanzura arunca atata timp cat pe mine nu ma afecteaza cu nimic . va pup
infern spus
pai plm eu cred ca tipi emo sunt prea exagerati eu sunt rocker si accept ori ce gen de oameni in afara de manelisti sunt prea exagerati fitosi si pusi mereu pe bataie……….plm nush ce are lumea de confunda pe copii rockeri cu emo……..doar manelisti pot face asta plm
?..oameni nu pot face diferenta dintre emo si gay toti sunt niste prosti……dak sar f*** in cur mai ziceam da nici asa emo gay cred ca sunt invidiosi pe generatia asta…………eu le tin parte dar nici ei sa nu exagereze….. RocK rulllllllZzzzzzzzzzzzzzzZZZ \m/…crazzy_r0ck_4_ever
infern spus
cherryblossomgirl spus
in adolescenta iti cauti propria identitate,unii su idoli sh vor sa fie ca ei,altii se iau dupa prietenii mai mari…altii o cauta in muzica..automat odata cu muzica se schmba sh stilul vestimentar…poti sa iti dai seama ce fel de muzica asculta un om doar privindu-i imbracamintea…asta se intampla pana incepi sa te maturizezi…la maturitate gandesti altfel,uiti de idol,uiti de stilu vestimentar,nu mai pui att accent pe chestiile astea,pt ca apar alte probleme…nimeni nu trebuie sa fie judecat pt asta…fiecare e raspunzator pt ceea ce face…parerea mea e ca in romania ,chiar si cei tineri au anumite prejudecati…ce sa mai spun despre cei in varsta…romania nu e deschisa spre modernism,de aceea nu se accepta anumite lucruri…nu inteleg dc ne mancam intre noi…la urma urmei suntem toti oameni,stam sub acelasi cer,privim aceleasi stele…treaba fiecarui ce face…dar lumea e prea inculta ca sa isi vada de treaba ei…sunt lucruri mult mai importante despre care sa vb deacat sa ne luam de niste bieti copii care incearca sa treaca peste problemele adolescentei refugiindu-se intr-un stil vestimentar sau intr-un anumit gen de muzica…deci,sfatul meu pt emo:nu uitati ca oricat ati suferii lumea nu se va oprii in loc pt suferinta voastra!i’ll be lost without music in a world of noises…peace:D:D:D
t0xXic KiD spus
bwa frate..nu va mai luati bwa de viata noastra..cine e emo..e problema lui..vedeti-va de familia voastra ..si lasati-ne in pace..la orice colt de strada knd vedeti unul..incepeti..a vorbi..tot felul de lucuri..mie una..putin imi pasa..de impresia voastra doar..k..sa nu va zbarciti pielea frate de la atatea griji..pt generatia noastra..hai jet,ANTI-EMO..
Angelino... spus
Mie chiar imi plake stilul emo, si mi se potriveste…ii inteleg pe deplin, cateodata, chiar vreau sa uit de tot si de toate si suferind, simt ca totul trece in jurul meu fara sa mi se para nimic.Chiar dak am paru cum se zice… frizuri emo si anumite sentimente ma doboara, nu vreau sa sa fac parte din astfel de grupuri sa ma dau mare si nici sa ma tai cu sticla sau alte chestii…..Mai bine emo decat manelar prost care fura, cu lantzuri suflate in aur si cu guta a lor…plm! cat despre musica nu ascult emo musik ci ascult musik rap de ex: eminem, 50cent, 2pac , g-unit, akon etc…
myhay spus
emo=a iubi cu adevarat, a pune suflet in ceea ce faci 8-| nu depresie da traim in romania………ma rg……eu m-ma mutat in italia……si tin sa va anunt ca nu se compara ……… italia rullz pot merge si cu rimel pe ochi si oja pe ungii si ca un travestit si nimeni nu iti face nimik
XxXEmo_Gurl_hartbreakerXxX spus
dc toata lumea face mista de noi shy nu de cocalari manelisti…sau pitipoance …in todeauna noi .;.aparem pe seituri de noi rade lumea shy nu ne itelege nimeni…shy ce daka ne taiem sau ne drogam…e trb noastra e viata noastra ….id sweet_emogirl666@yahoo.com…sunt din brasov…..lasati comurile de idioti shy LASATINE IN PACE!!!
o sinucigasa spus
si eu arat ca o fata emo dar nu ma imbrac asa ca sa fiu la moda pur shi simplu aste sunt hainele pe care mi le`am cumparat shi care mi`au placut…nu cred ca sunt emo.. multi asta spun.. dar sunt mai tot timpu` trista pt k ma urasc shi ma`m saturat de felul oribil in care arat..ma`m saturat sa fiu intotdeauna data la o parte din nustiu yo ce motive… eu nu mai vreau sa fiu asa.. eu vreau sa ma schimb dar am sa pot sa incep sa ma accept asa km snt?…
bogdan spus
eu cred ca emo sunt niste dr manelisti sunt oameni normali fara tipete
alexandra spus
uneori sunt trista si plang din multe fleacuri
sunt prea negativista
ce sa fac?
alienuw spus
Pai , depinde , care sunt acele fleacuri , eu zic ca o iesire cu amicii normal ar ajuta foarte mult !
biia spus
ehhhhhhh emo:)..nu am inteles si nu cred ca o sa inteleg vreodata “curentul” asta:))..serios..am vazut cativa..mi se par penali:)..au oare cumva scopul sa atraga atentia?..:-??cel mai probabil..nu suport sa vad baieti machiati..sau cu pantaloni stramti pe ei..X_X..jesus..cica..ne taiem doar in momentul in care suntem tristi..:))..ce-ar fi..=))..ca toata lumea sa se taie cand e trista:))..ar ramane Romania pustie:))..doamne reveniti-va..:))..cat despre chestia ca lumea se ia de voi..ca sunteti gay..sorry..da are dreptate:))..tristetia nu-i vesnica:))..pentru maxim o zi in care pana mea va simtiti aiurea..nu tre` sa va faceti de ras:)):)))…chiar nu-mi pasa daca cineva se supara..asta-i adevarul..lumea in ziua de azi o ia razna=))=))=))…cat despre muzica pe care o ascultati..:))logic ca o vreti sa va taieti..:)..numa cand incepe ala sa cante:)))..daca ar disparea manelele,curentul emo si alte specimene ce avem prin Romania..atunci da..pot spune ca avem o tara cat de cat normala:))da pana atunci..mai avem…so..>:P>:P>:P..Urasc Emo =))..:X
costy spus
sunt un baiat din constanta am 17 ani fac 18 doresc sa cunoasca persoane emo din constanta daca vreti sa vb cu mine dati add la id meu : costy_200666 si nu sunt nici manelist nici satanist
tnb spus
de ce stergi comentariile ?
ha
mai eu cred ca esti indragostit de kidu`
iti dau id-ul meu ?:>
iti fac lipeala cu el
marmoto
_|_
sunt prea desteapta bai sclavule
mOrphine...piCakiu`:x spus
maH`…d Cand` tOti` penalii` isi dau ` Q` parerea?;]]=]]…pun` pariu k` majOritatea` care` au lasaT` cOmm` is cOcalari` si pitsipOance`:))=]]…nu` k ma freaCa` p mn asta da Chiar` nu vad dC` se leaga` atata d nOi…emO` kids:x…sunTem` l fel d nOrmali k cei din ale generatii`…[:D]…dOar` k aratm mai fain:))=]]…si muzik` si hainele` si frezele…is cOpiate d multi` doar ` k nu stiu sa le pOarte;]]=]][saraCii]:))…in fene`…emO` fOr` ever:x,,,;))
mOrphine...piCakiu`:x spus
46.eu si doar atat:…C` dreaQ` sa te buCuri` d viata`?…priveste` in jur` si zimi` sinCer` c vezi?…numa penaLi` Care` te huiduiesC` p strada` fara sa stie:cine esti, cum esti, unde esti?…ii` fOarte` simplu d zs: “”bucurati-va d viata!”"…si` tOti` vb de faza Q` emO` fara sa stiti c ii defapt`…un emO` nu se taie neaparat[adik nu ii lege]…adeavarat:suntem mai retrasi, sensibili, “ciudati”[pt voi], dar daK` ati inCerca sa stati d vb Q` nOi` sa vedeti c se asCunde` in sufletul nOstru v`ati sChimba parerea si ati tacea` dreaQ` din gura aia a vOastra` mareee`…stiati d ex k la majOritatea` copiiLor` emo le plaCe` s citeasca?…”NU”…le plaCe sa mearga sa vada o piesa d teatru`…ETC.FaCem` eXact` aceleasi lucruri k vOi`…dOar k noi suntem mai deosebiti…mai speCiali:X…paCe all celOr compleXati!;]]=]]
tnb spus
mOrphine…piCakiu`:x ai mare dreptate!
respect!!
asa e cum spui!
plin de coca si piti!
nu are rost sa ne coboram la nivelul lor!
si tu mai pikkkackkkaciu sterge poza cu kidu` pana nu-ti dau b-(
ca ma enervezi
pune o poza cu tine pe wc
vei fi ” cul ”
ratatule !
sterge poza cu alex ma ca ma scoti din sarite
mOrphine...piCakiu`:x spus
thX TnB:x…
mOrphine...piCakiu`:x spus
dOamneee`…C` de idiOtsti`…!cik:dC nu pOate un emO` sa zambeasCa`?;]]=]]…d unde dreaQ` le sCoateti si p astea`?:]]=]]]…defapT` daca ii sa O` luam asa nu ii greu: nu ati vazut in viata vOastra un emO decat in pozeele d p gOogle:]]=]]]…Q siguranta asta ii`…judeCati oameni dOar` vazandu-i in niste pOze`:]=]]..deCi` chiarrr` sunteti penali:]]=]]]
mOrphine...piCakiu`:x spus
pe fatSa` vOastra sCrie` “GOOGLE”!:]=]]]
Whatever, bitches! :D spus
Eu is de acord cu “mOrphine…piCakiu`:x”
tnb spus
logic
)
respect !
defapt tipul care a facut site-ul asta de 2 bani
e fan kidu`
si poate e infragostit de el
nu conteaza
kidu` draga ai fani =)))))))
mOrphine...piCakiu`:x spus
tHx mey`:x…iar peneLa` d Biia[144] sa`Si` dea dreaQ fOc`…d panarama`!…C` te freaCa` fatO` asa tare de muzik` pe kre` o ascultam`?…mai bn te`ai aruncat in canaL`…
mOrphine...piCakiu`:x spus
jeT Q efeCt de aiki`!…k numa` ma seCatsi`[x(]…
tnb spus
=))))
sincer esti tare:X
ceea ce ma deranjeaza e poza cu amicul meu aici
ce dracu
nu e emo
si nici nu a fost nicodata
de rahat tot
mOrphine...piCakiu`:x spus
thX`…:]]=]]app`…daCa` alta pOza` nu o gasit p gOogle;]]=]]…si in pluS` ii fain` baiatu`:x[bunOc];]=]]da aia` ii pOza` d revista`…nu d un fOrum penal:]=]]`unde tOti labagisti virgini` isi dau Q
mOrphine...piCakiu`:x spus
parerea` k ii piatza…cOntinuare d l cel d mai sus:))
mOrphine...piCakiu`:x spus
Si` mey` asta a cui` ii fOrumu` asta infeCt`…sterge dreaQ poza q kidu`…nu vezi` k ii prea buna pOza pt fOrum`?sau C?nu intelegi` rOmana?
wazzzuuuuuuuuuuup spus
emo emo emo emo is pt ca is emo ce aveti cu emo /:) va manca ce plm lasati pe emo in emo ca ma sugi de emo
)))
tnb spus
ah
)
)
e luata de pe hi5
cine stie cati ani are tampitu asta mic de respira greu :-j
pacoste la masa si face site-uri de astea
sau stii ceva ?
nu o sterge
iti inteleg sentimeltele
iti place kidu`
e atragator
ai vrea sa i-o sugi
te inteleg tampitel
dar esti penal
si mOrphine…piCakiu`:x spus
stiu ca e bunoc
numai era putin mai mic in poza
acum e mai mare
auzi bai sclavule?
E MAI MARE!
te poate fute mai la …stii tu
iapa nebunatica ce esti
mOrphine...piCakiu`:x spus
:]]=]]`…dOamne` unde Or ajuns` Q` prostia omeneasCa`…sa fure pOze
mOrphine...piCakiu`:x spus
app` fOrumu` asta ii faCut` d O` fata sau d un baiaT`?o_O
mOrphine...piCakiu`:x spus
C` ma dispera pitsipOancele` alea care intra numa k sa isi afiseze id-u`…C dreaQ`!vi l`O cerut cnv?…ink dak vi`l cerea mai era cv` da aSa`:|
tnb spus
=))
)
banuiesc ca e un baiat
de era fata
era deja in limba dupa kidu`
ma rog
ma deranjeaza poza si presupusl interviu de tot cacatu
daca era emo ziceam , dar nu
asa ca
iapa respectiva( tipul ) sa nu mai stearga din comentarii
am mai postat vreo 5 6 si le-o sters
tipic romania
tipic idiotiilor
asa ca nu avem ce discuta
ai un pierce = esti emo
esti blonda= emo
esti bruneta= emo
si tu care ai facut site-ul asta
mata stie ce-o crescut la casa?
ii zic io
o iapa gestanta
nebunaticule
mOrphine...piCakiu`:x spus
;]]=]]]]TnB esti Chiarrr` tare;]]=]]…..prObabil` duCe` lipsa d cv cOmplexatu sau complexata` Q` fOrumu`…defapt nu “probabil”, sigur!;]]=]]
tnb spus
=))
)
asta e
fanii fani
e fan obsedat/a!
parerea mea e ca e baiat ,acuma nu stiu sigur
mOrphine...piCakiu`:x spus
prObabil` ii hermafrodit/a:))=))
tnb spus
fuck=))
))
toata lumea il iubeste pe kidu` nostru
mOrphine...piCakiu`:x spus
salL-tare!`…cf?:D:]]=]]]`
tnb spus
salutare
)

acum am ajuns home si am intrat pe aici
tu ce faci ?:D
emotza lozZ spus
saraqul kidu` alta poza nu gasea si ei:))
emotza lozZ spus
kmy_suvei..nu da add dak ejti cocalar:) mai vb:X
tnb spus
C.R.E.T.I.N.
ca e numai unul
doar nu-s mai multi
cretini, cocalari,ciudosi,tampiti, penibili
intr-un cuvant
ROMANIA:)
raluca spus
salut ma numesc raluca si as vrea sa va rog daca se poate sa ma ajutati cu mai multe informatii despre cei ce sunt emo. imi fac proiectul de disertatie si mi se pare o tema super faina si interesanta. m-am saturat sa vb despre avort, prostitutie si alte teme de genul. as vrea sa arat cum sunteti voi in realitate… va rog…m astept comentarii cine vrea sa ma ajute lasa un com si daca e vorbim pe mes mai multe. mersi astept comentarii
mOrphine...piCakiu`:x spus
pOi`…bine faC`:x…[Tnb]…u?:D
tnb spus
draga raluca
) de aici nu intelege acest lucru, pai na fanii …ce sa faci mai=))?

eu nu sunt emo
deci sunt pe aici ca sa ii iau apararea amicului meu chiar daca subiectul este foarte vechi , el NU este emo, insa tampitul (
si mOrphine…piCakiu`:x raspunzi cam greu :-w
uite acum am venit acasa de prin cartier si ma bag la somn
discutam noi >:)
>:d<:*
emo_alex spus
auzi-ti am vazut commu-rile ,am si io o intrebare:
STiti ce inseamna emo?
Stiti din ce cauza suntem noi asa?
Nu stiti ptr k la prima intrebare voi raspunde-ti:”e cacat Eu Ma Omor”,DAR DE FAPT inseamna EMOtiv !
Ptr k asta fac copii care au trecut prin traume ,se inchid in ei deci devin emotivi.
A doua intrebare :”Ca sa impresioneze”Din nou gresit!
Suntem asa pentru ca este refugiul nostru ,pentru ca nu avem de ce sa fim ca voi dak nu putem,am ales acest stil pentru ca ne caracterizeaza ,asa ne simtim noi tristi si singuri.Eu unul m-as bucura daa ar veni macar o persoana sa ma intrebe “de ce ejti asa?”Cum draq k d cate ori ma intalnesc cu cv pe strada stiu doar sa rada.Spunetzi ca sunteti desptepti ,nu se vede pentru k dak a-ti fi nu a-ti rade de noi ci ne-ati ajuta sa zambim,dar…..
tnb spus
emo_alex si daca esti emo sau nu
sau esti rocker
trebuie sa se comporte normal ce naiba
doar suntem intr-o societate , nu la zoo
dar cu oamenii de genul ce poti face?!
doar sa le dai foc!
danutza girl spus
vreau si eu sa ma contacteze un baiat emo,kami place foarte mult stilul emo ador emo sunt innebunita dupa baietii emo.ID meu e:mihaitimofte@ymail.com